Premierul Ciucă: Guvernul va renegocia capitolul de energie din PNRR în beneficiul cetăţenilor şi al economiei

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că Guvernul va renegocia capitolul de energie din PNRR, în beneficiul cetăţenilor şi al economiei.

Întrebat, în cadrul unei conferinţe de presă, dacă Guvernul ar putea renegocia capitolul de energie din PNRR, astfel încât să fie amânată închiderea minelor, premierul a replicat că Executivul va „renegocia tot ce se poate renegocia”, în beneficiul cetăţenilor şi al economiei.

„În acest moment, există la nivelul UE o decizie care a fost şi denumită REPowerEU. În interiorul acestei oportunităţi, se vor discuta elementele de plan în domeniul energiei. (…) Vom renegocia tot ce se poate renegocia, în beneficiul cetăţenilor români şi al economiei româneşti”, a spus el.

Nicolae Ciucă a mai precizat că preţul gazului, în momentul de faţă, nu poate fi controlat decât prin ordonanţa de urgenţă elaborată înainte de 1 aprilie şi care are perioada de aplicare de un an.

„Preţul gazului, în momentul de faţă, nu poate fi controlat decât prin OUG pe care am elaborat-o înainte de 1 aprilie, iar pentru iarna 2022-2023, preţul este reglementat prin această ordonanţă. (…) De la o zi la alta situaţia este cât se poate de dinamică şi atunci când am decis în coaliţie să emitem această ordonanţă, cu perioadă de aplicare un an de zile, am considerat că este necesar ca în funcţie de dinamica pieţei să continuăm să monitorizăm şi să analizăm, astfel încât înainte ca ordonanţa să finalizeze producerea de efecte, să avem o altă decizie în acest sens”, a arătat premierul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare