Va fi in stare Congresul Avocaților să apere Constituția, statul de drept, drepturile și libertățile cetățenilor?

de Elena Radu, avocat

Democrație, stat de drept, Constituție, drepturi si libertăți fundamentale – avocații sunt cei care ar trebui să înțeleagă cel mai bine importanța acestora 

Mâine începe Congresul Avocaților 2022. 

Avocata Cosmina Cerva (care este delegat la Congres din partea Baroului București) a solicitat introducerea pe ordinea de zi a Congresului Avocaților, pentru a fi adoptată, a unei Rezoluții referitoare la separația puterilor în stat, respectarea Constituției, ordinii de drept, drepturilor și libertăților fundamentale. 

Prin această Rezoluție se constată derapajele celor 3 puteri în stat din România de la rolul constituțional pe care îl au și li se solicită reintrarea în matca constituțională. 

Atât constatările privind derapajele, cât și solicitările pentru remedierea acestora din Rezolutie cred că reflectă ceea ce constatăm și ne dorim fiecare dintre noi.

Sper ca avocații să voteze această Rezoluție în cadrul Congresului, iar ea să fie transmisă Parlamentului României, Guvernului României, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Consiliului Suprem al Magistraturii, Ministerului Public și Curții Constituționale a României. 

Este timpul ca instituțional să se tragă un semnal că așa nu se mai poate, că ne îndreptăm spre haos generalizat și să se solicite revenirea la principiile Constituționale. 

Atașez textul Rezoluției.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare