Ministrul de externe maghiar: Ungaria nu sprijină introducerea impozitului minim global

Ungaria nu sprijină introducerea impozitului minim global, pentru că acest lucru ar fi dăunător şi ar pune în pericol locurile de muncă, a scris ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, joi, pe pagina sa de Facebook.

Şeful diplomaţiei ungare a explicat că există o presiune internaţională din ce în ce mai mare pentru introducerea, încă de anul viitor, a unui impozit minim global în Europa.

“Noi credem că acest lucru este deosebit de periculos”, pentru că în Europa se desfăşoară un război, iar economia europeană se confruntă cu nişte provocări imense: preţurile la energie, dobânzile şi inflaţia au crescut enorm, iar lanţurile de aprovizionare sunt perturbate, a explicat ministrul.

În această situaţie, creşterea sarcinii fiscale pentru companiile europene care fac producţie ar crea probleme serioase, mai ales dacă acest impozit minim global ar fi introdus numai în Europa, a spus Szijjártó. Pentru companiile europene, asta ar înseamna un dezavantaj competitiv serios faţă de concurenţii lor de pe alte continente ale lumii, a mai specificat oficialul ungar.

Potrivit lui Péter Szijjártó, “bineînţeles că cea mai afectată ar fi Europa Centrală”, deoarece datorită politicilor fiscale disciplinate, aici impozitele de achitat pentru activitatea de afaceri şi pentru muncă sunt cele mai mici, însă introducerea unui impozit minim global ar însemna o creştere drastică a acestora.

Ministrul a subliniat că la baza succesului economiei maghiare se află faptul că în ultimii ani s-a reuşit reducerea continuă a impozitelor, astfel că o creştere a impozitelor ar fi dăunătoare şi ar pune în pericol locurile de muncă.

“Nu putem sprijini o astfel de propunere”, a conchis Péter Szijjártó. “La întâlnirea de mâine a miniştrilor de finanţe din statele membre ale UE, ministrul ungar al Finanţelor, Mihály Varga, va apăra în mod hotărât acest punct de vedere”, a specificat politicianul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare