Cătălin Predoiu: Ministerul Justiţiei nu a fost sesizat oficial pentru avizarea proiectelor referitoare la legile securităţii naționale

Ministrul Cătălin Predoiu a declarat joi că Ministerul Justiţiei nu a fost sesizat oficial pentru avizarea proiectelor referitoare la legile securităţii naţionale, menţionând că nu are nicio informaţie oficială care să-i permită să se pronunţe în legătură cu acestea.

„Ministerul Justiţiei nu a fost sesizat oficial cu privire la avizarea unui proiect de act normativ în această zonă şi, după cum ştiţi, nu are în competenţă, în portofoliu, iniţierea unui act normativ în această zonă. Nu avem iniţiativă legislativă decât în legătură cu domeniul Justiţiei”, a afirmat Predoiu, întrebat despre proiectele legii securităţii naţionale şi dacă Ministerul Justiţiei a participat la iniţierea drafturilor apărute în spaţiul public.

El a spus că nu are nicio informaţie oficială în legătură cu acest subiect.

„Nu avem nicio informaţie oficială care să îmi permită să-mi pronunţ o poziţie în legătură cu aceste proiecte de lege. Când ele vor intra în Ministerul Justiţiei, le vom analiza şi ne vom pronunţa prin aviz, aşa cum facem cu toate proiectele de lege. Nu mă pot pronunţa decât pe sesizări oficiale ale Ministerului Justiţiei”, a mai spus Predoiu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare