Scandalul verzei, criză națională în Australia

Premierul australian a reacţionat joi la „scandalul verzei” care agită reţelele sociale din ţara sa după decizia companiei KFC de a adăuga varză în salată din cauza inflaţiei galopante care afectează salata verde, informează AFP conform Agerpres.

Potrivit premierului Anthony Albanese, decizia „nebună” a KFC de a înlocui jumătate din salata verde cu varză în hamburgerii săi cu pui şi în alte produse a dus la o „criză naţională”.

În Australia, ţară unde inflaţia este de 5,1%, preţurile la salata verde au crescut cu 300% în unele oraşe, din cauza recentelor inundaţii şi a creşterii preţurilor la carburant la nivel mondial.

O singură bucată de salată verde iceberg, care putea fi achiziţionată altă dată cu 2 dolari australieni (1,34 de euro), costă deja aproape 8 dolari (5,35 de euro) la Sydney şi Melbourne.

În consecinţă, reţeaua de fast-food KFC a anunţat la începutul săptămânii că clienţii săi australieni vor trebui să se mulţumească o perioadă cu un amestec jumătate salată-jumătate varză în hamburgerii săi. Această decizie a provocat furie printre numeroşi internauţi australieni.

„Varza nu este acelaşi lucru ca salata verde. Pur şi simplu nu este corect”, a explicat Albanese la postul de radio KIIS FM din Sydney. „Voi pune aceasta pe agenda consiliului de miniştri de astăzi. Cabbagegate! (scandalul verzei)”, a adăugat premierul australian. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare