Putin: Problemele alimentare mondiale se vor agrava din cauza sancţiunilor în domeniul îngrăşămintelor impuse Rusiei de Regatul Unit şi SUA. Dacă cineva doreşte să rezolve problema exportului de grâu ucrainean – vă rog, cea mai uşoară cale este prin Belarus

Preşedintele rus Vladimir Putin a susţinut vineri că ţara sa nu împiedică exporturile de grâu prin porturile ucrainene, însă cea mai bună soluţie ar fi tranzitul prin Belarus, transmite Reuters conform Agerpres.

Putin a afirmat la televiziunea naţională rusă că ştirile despre o presupusă interdicţie de export impusă de Rusia reprezintă „o cacealma” prin care ţările occidentale încearcă să îşi acopere greşelile politice, dând vina pe Moscova pentru problemele de pe piaţa alimentară mondială.

Reuters reaminteşte că forţele armate ruse controlează o mare parte din ţărmul ucrainean al Mării Negre, iar marina militară rusă poate bloca accesul în porturi. Cu toate acestea, Rusia acuză Ucraina şi Occidentul de perturbarea exporturilor de grâu ucrainean.

„Dacă cineva doreşte să rezolve problema exportului de grâu ucrainean – vă rog, cea mai uşoară cale este prin Belarus. Nimeni nu împiedică asta”, a spus Putin.

Ceva mai devreme, vineri, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko declarase că guvernul de la Minsk este dispus să permită tranzitul grâului din Ucraina către porturi din Germania, Polonia, statele baltice sau Rusia, cu condiţia ca porturile respective să permită şi expedierea de produse din Belarus.

Putin a avertizat că problemele alimentare mondiale se vor agrava din cauza sancţiunilor în domeniul îngrăşămintelor impuse Rusiei de Regatul Unit şi SUA. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare