Ciolacu despre majorările veniturilor la stat: Nu este o majorare, este o lege care se pune în aplicare. Şi nu este o pomană

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a explicat, miercuri, decizia care a dus la creşteri de venituri pentru salariaţii unor instituţii de stat. El a explicat, astfel, că la Ministerul Culturii erau salarii mici, iar la CNAIR se producea o ”depopulare” pentru că oamenii plecau la Compania Naţională de Investiţii. ”Până la urmă, nu este o majorare, este o lege care se pune în aplicare. Şi nu este o pomană, este un drept al acestor oameni, conform Legii 153”, explică Ciolacu.

”În primul rând, există o lege, Legea 153, care s-a prorogat termenul de intrare în aplicare de vreo doi ani, din câte ştiu eu. La sănătate şi la profesori s-a aprobat în avans o pătrime şi acum a venit ultima pătrime din Legea 153. Deci, până la urmă, nu este o majorare, este o lege care se pune în aplicare. Şi nu este o pomană, este un drept al acestor oameni, conform legii 153. Existau două ministere – Ministerul Transporturilor şi Ministerul Culturii –  care nu aveau acest 15%. Ce s-a întâmplat? Angajaţii de CNAIR – la CNAIR fiind cele mai multe investiţii pe infrastructură mare, s-au mutat la CNI din cauza veniturilor mici de la transporturi, veniturilor mai ari la dezvoltare. (…) Depopulam zona unde aveam cel mai mare interes, ca stat român, respectiv la fonduri europene şi la infrastructură mare şi populam o zonă de investiţii din bugetul de stat. Era total anormal, şi aici domnul Grindeanu a venit şi a explicat. La cultură, nu vreau să vă spun ce salarii sunt în Ministerul Culturii, vă rog frumos să vă interesaţi ca să vedeţi că a fost corect. Şi s-a mai venit la Ministerul Sănătăţi pe zona de PNRR şi fonduri europene. Noi, în coaliţie, am hotărât  foarte clar să fie o creştere pentru cei care gestionează fonduri europene, n funcţie de performanţă, prin ordin al fiecărui minister”, a afirmat Marcel Ciolacu, miercuri, la Parlament, răspunzând unor întrebări. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare