Premierul Ciucă anunță noi măsuri economice și sociale din pachetul „Sprijin pentru România”

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, miercuri, la întâlnirea cu reprezentanţii Confederaţiei Sindicale Meridian, că, până la sfârşitul săptămânii viitoare, vor fi pe masa Guvernului noi reglementări pentru implementarea măsurilor economice şi sociale care fac parte din pachetul „Sprijin pentru România”.

Potrivit unui comunicat al Guvernului transmis AGERPRES, prim-ministrul a avut consultări la Palatul Victoria cu reprezentanţii Confederaţiei Meridian, cu care a analizat temele semnalate de aceştia şi soluţiile pentru protejarea cetăţenilor de efectele creşterii preţurilor la energie şi produse de bază, îmbunătăţirea nivelului de trai şi a condiţiilor de muncă pentru salariaţi.

„Până la sfârşitul săptămânii viitoare vor fi pe masa Guvernului noi reglementări pentru implementarea măsurilor economice şi sociale care fac parte din pachetul ‘Sprijin pentru România'”, a transmis şeful Executivului, conform comunicatului.

De asemenea, premierul s-a referit la asigurarea stabilităţii în sectorul energetic până în aprilie 2023 prin aplicarea măsurilor de compensare a preţurilor la energie şi gaze naturale.

Nicolae Ciucă a subliniat deschiderea Guvernului pentru dialog cu partenerii sociali în vederea identificării celor mai potrivite soluţii la problemele cu care societatea şi economia se confruntă, se menţionează în comunicat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare