Ciolacu: Am propus la CCR o persoană „din zona magistraţilor”, nu din cea a politicienilor

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi că a propus pentru postul de judecător la Curtea Constituţională a României o persoană „din zona magistraţilor”, nu din cea a politicienilor, menţionând că este o propunere pe care şi-o asumă.

„În primul rând, ştiţi foarte bine că de şase luni sau un an eu, personal, am depus o iniţiativă legislativă de depolitizare a CCR. (…) PSD a fost acuzat într-un mod violent de către anumite formaţiuni politice, chiar dacă sunt acum membre ale coaliţiei, că politizează această instituţie şi eu am depus o iniţiativă legislativă ca propunerile partidelor să nu fi făcut parte, în ultimii zece ani, conform recomandării Comisiei de la Veneţia, dintr-un partid politic sau să fi făcut politică la un anumit nivel, mai ales parlamentar. Am venit cu o propunere din zona magistraţilor, nu a oamenilor politici şi îmi asum această propunere”, a spus Ciolacu, la sediul central al PSD, întrebat cum s-a ajuns ca social-democraţii să îl propună pentru funcţia de judecător la CCR pe Bogdan Licu.

Ciolacu a adăugat că a avut „un cuvânt greu de spus” în ceea ce priveşte această propunere.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare