Stefan Florescu (PMP): Demagogie maximă in Săptămâna Mare!

Demagogie maximă in Săptămâna Mare!Tot văd, în această perioadă care precede Sfintele Sărbători Pascale, o adunătură de așa-ziși politicieni, perindându-se prin piețele agroalimentare.Cu toții pretind că încurajează producătorii autohtoni, dar, în realitate, nu caută decât să-și facă reclamă, afirma pe facebook liderul PMP sector 6, Ștefan Florescu.

Cu greața care mă încearcă, nu mă pot opri să nu mă întreb: cu ce îi ajutați, domnilor politicieni, pe cei care trudesc în grădini și solarii, să-și vânda marfa cu greu muncită? Cumpărând ipocrit 2 kg de roșii importate din Turcia, din piețe populate cu intermeiari care expun pe tarabe legume de import, printre fructele exotice? Pe aceia îi denumiți voi ca fiind producători? Se vede treaba că nu ați văzut niciodată cum arată o mână bătătorită de munca la coada sapei!Confundați cu bună-știință, cinism și ipocrizie producătorii cu agenții economici!Ce condiții le-ați oferit de-a lungul anilor adevăraților producători, care nu-și găsesc tarabe, neavând loc în piețele pe care le-ați ticsit de marfuri importate, aceleași ca și la supermarket?Oamenii din categoriile defavorizate nu își permit să cumpere de la marii retaileri și vin în piețe, căutând prețurile mai mici! Dar, ce să vezi? Și aici dau tot peste speculanți, fiindcă adevăraților producători le-ați întors spatele!Ați făcut din pietele agroalimentare mall-uri inaccesibile celor cu venituri mici, iar acum veniți să vă dați pe sticlă și să vă bateți cu pumnul în piept că ați făcut și ați dres…rușinos!

Un lucru este însă cert: pe oameni nu îi puteți păcăli! Ei știu, la fel ca și mine, că producătorilor români li se strică marfa și nu o pot valorifica, fiindcă, cu ajutorul vostru, tarabele sunt ocupate de agenții economici care își permit să achite taxele și chiriile pe spații!Dacă nu se apropia Paștele, în mod sigur v-ați fi făcut cumpărăturile tot din marketurile de prin Dorobanți, pe care le frecventați de obicei!Dar, așa, ce v-ați spus: „2 kg de roșii din import, puțină demagogie, ne vedem la TV, postăm pe Facebook și iată rețeta perfectă pentru reclamă gratuită!”. Vorbe, domnilor, doar vorbe! Fapte, pe când?, mai spune Florescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare