Polonia refuză să primească şi să plătească noi livrări de vaccinuri anti-COVID

Polonia refuză să primească şi să plătească noi livrări de vaccinuri anti-COVID, a declarat marţi ministrul sănătăţii, precizând că ţara sa dispune de 25 de milioane de doze neutilizate, relatează AFP.

„La sfârşitul săptămânii trecute, am recurs la clauza de forţă majoră şi am informat atât Comisia Europeană, cât şi principalul fabricant de vaccinuri (Pfizer – n.r.), că refuzăm să primim aceste vaccinuri şi că refuzăm, de asemenea, să efectuăm plăţile”, a declarat ministrul Adam Niedzielski la televiziunea de ştiri TVN24.

„Această situaţie va antrena un conflict juridic. În fapt, el există deja”, a adăugat el, precizând că contractul referitor la vaccinuri a fost semnat „între Comisie şi producători” şi că ţara sa nu este direct parte în acest contract.

Potrivit ministrului sănătăţii, Polonia, ţară de 38 de milioane de locuitori, dispune încă de 25 de milioane de doze de vaccin, în timp ce alte 67 până la 70 de milioane au fost comandate.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare