Șeful CJ Mehedinți, mesaj cu tâlc de Ziua Instituției Prefectului: Respect Instituția Prefectului așa cum este astăzi

Astăzi a avut loc ședința festivă organizată la Palatul Administrativ pentru a marca Ziua Instituției Prefectului, sărbătorită în fiecare an, în data de 2 aprilie.

“Respect Instituția Prefectului așa cum este astăzi. După parcursul pe care l-a avut de-a lungul anilor și transformărilor prin care a trecut, a devenit o instituție de bază în statul de drept, un garant al implementării politicilor și programelor de guvernare în teritoriu.Astăzi, Consiliul Județean și Prefectura Mehedinți sunt într-un parteneriat onest, în interesul cetățenilor județului.La nivel instituțional, acum este o stare de normalitate și este firesc să fie așa pentru că doar atunci când lucrăm în echipă, noi, cei din administrație, putem livra soluții la problemele cetățenilor, ne putem îndeplini atribuțiile pentru care am fost aleși sau numiți în funcții publice!Felicit echipa condusă de prefectul Alin Isuf, cu ocazia aniversării și le doresc tuturor, multă sănătate și putere de muncă!La mulți ani, Instituția Prefectului – Județul Mehedinți!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare