Șeful Consiliului de Securitate al Rusiei: Mengele în scandalul laboratoarelor secrete din Ucraina

Rusia finalizează, acum, strângerea de dovezi privind activitățile militare și biologice desfășurate de Statele Unite în Ucraina, iar lumea civilizată va vedea, în sfârșit, că SUA continuă tradițiile Germaniei hitleriste cu experimentele lor inumane pe oameni, a declarat secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrușev, citat de agenția TASS.

”În prezent, se încheie operațiunea de strângere de dovezi în privința activităților militare și biologice ale SUA pe teritoriul Ucrainei. Nu mă îndoiesc că această bază de probe se va crea și întreaga lume civilizată va vedea, în sfârșit, că America a devenit un ”demn” continuator al tradițiilor celui de-al Treilea Reich, unde erau practicate experimente inumane pe oameni”, a spus Patrușev la negocierile cu omologul său algerian, Noureddin Makri, discuții desfășurate la Moscova. 

Continuând subiectul într-un interviu acordat cotidianului ”Kommersant”, el a precizat că Rusia are motive să creadă că în laboratoarele controlate de SUA din diferite țări ale lumii se dezvoltă armă biologică. 

Patrușev a îndemnat să ”se acorde atenție asupra faptului că în lume cresc precum ciupercile după ploaie” noi laboratoare biologice, aflate sub controlul SUA și care ”se află în special la granițele ruse și chineze”. Potrivit spuselor sale, aceste laboratoare ”amintesc foarte mult, nu se știe de ce, de Fort Detrick, statul Maryland, unde de zeci de ani americanii lucrează în domeniul biologiei militare”. 

Întrebat dacă vrea să spună, astfel, că acolo americanii dezvoltă armă biologică, Patrușev a declarat: ”Avem motive întemeiate să credem că așa și este”. 

Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei a menționat că SUA ”dau asigurări că este vorba despre centre de cercetare unde americanii îi ajută pe oamenii de știință locali să dezvolte noi metode de luptă împotriva unor boli grave”. În același timp, el a spus că autoritățile statelor unde sunt amplasate aceste obiective ”nu au nici cea mai vagă idee despre ce se întâmplă între acei pereți”. 

”Este firesc ca noi și partenerii noștri să ne punem o serie de întrebări. Ni se spune că la granițele noastre funcționează stații sanitare pașnice, dar nu se știe de ce ele amintesc mai degrabă de Fort Detrick”, a adăugat Patrușev. El a atras, de asemenea, atenția că, în zonele învecinate, se înregistrează focare de boli care nu sunt caracteristice pentru aceste regiuni. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare