Rafila despre refugiați: Ucraina era o ţară cu multe boli transmisibile, unele cu potenţial foarte serios

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că autorităţile române asigură asistenţă medicală refugiaţilor ucraineni pe trei paliere: asistenţă primară, asistenţă pentru cei cu boli cronice şi măsuri privind sănătatea publică, dar arată că este posibilă inclusiv vaccinarea cetăţenilor care vin din zona afectată de război. Rafila spune că autorităţile sanitare urmăresc inclusiv boli care în ţară au fost eradicate, dar pentru care Ucraina a raportat o acoperire vaccinală redusă, precum rujeola, poliomielita sau difteria.

„Avem inclusiv cazuri de rujeolă la copii, mai ales că Ucraina era o ţară cu o acoperire vaccinală deficitară şi cu multe boli transmisibile, unele cu potenţial foarte serios, care în România nu mai există de foarte mult timp, mă refer la o variantă de poliomielită datorată unui virus vaccinal modificat, aşa se întâmplă în ţările cu acoperire vaccinală slabă, sau chiar la difterie. Deci urmărim toate aceste elemente, trebuie să îmbunătăţim tot timpul colaborarea cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru a şti unde există astfel de aglomerări de persoane care vin în România, încât să putem să le oferim această primă asistenţă medicală, plus testarea pentru diverse boli transmisibile, inclusiv pentru infecţia cu noul coronavirus şi vaccinarea nu numai împotriva COVID, ci pentru toate bolile transmisibile cuprinse în programul naţional este posibilă”, a adăugat ministrul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare