PSD: Se pot introduce imediat scheme de ajutor, de până la 400.000 de euro pentru fiecare companie afectată

PSD a salutat, joi, decizia Comisiei Europene de a adopta un cadru temporar de criză care permite statelor membre să extindă ajutoarele de stat/compensaţiile pentru daunele suferite de companii şi a transmis că prioritatea miniştrilor social-democraţi este să aplice cât mai rapid măsurile de ajutor de stat permise de Comisia Europeană pentru companiile aflate în dificultate.

PSD salută decizia Comisiei Europene de a adopta un cadru temporar de criză care permite statelor membre să extindă ajutoarele de stat/compensaţiile pentru daunele suferite de companii în actualele „circumstanţe excepţionale pe care le trăim”. Astfel, îşi găsesc o primă concretizare eforturile şi apelurile pe care PSD le-a făcut în acest sens: solicitarea ministrului Finanţelor Adrian Câciu, din 15 martie, la Ecofin, şi cea a preşedintelui PSD Marcel Ciolacu, în discuţia de pe 28 februarie, cu preşedintele Consiliului Naţional al Austriei, a transmis formaţiunea, într-un comunicat oficial. 

Potrivit noului cadru permis de Comisia Europeană, statele membre UE pot să acorde sprijin companiilor afectate de criza actuală, de sancţiunile şi contra-sancţiunile aferente, să se asigure că acestea dispun de lichidităţi suficiente şi să le despăgubească pentru costurile suplimentare suportate ca urmare a preţurilor ridicate la gaz şi energie electrică.

Se pot introduce imediat scheme de ajutor, de până la 400.000 de euro, pentru fiecare companie afectată. Entităţile controlate de Rusia, cărora li s-au aplicat sancţiuni, vor fi excluse din acest mecanism de sprijin.

Prin miniştrii săi, PSD va face eforturi să aplice neîntârziat aceste facilităţi anunţate de Comisia Europeană.

”Pentru România sunt vitale: menţinerea stabilităţii economice şi reducerea inflaţiei. Trebuie folosite toate resursele posibile pentru atingerea acestor obiective strategice”, mai spune PSD în comunicat. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare