Pe mormintele soldaţilor ruşi dintr-un cimitir din Iași a fost scrisă litera Z

Poliţiştii ieşeni au demarat o anchetă şi au întocmit un dosar penal după ce au fost vandalizate pietrele funerare de la mormintele soldaţilor sovietici din cimitirul comunei Moţca, au informat, luni, reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi.

„Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Paşcani s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe pietrele funerare dintr-un ansamblu funerar, situat în comuna Moţca, au fost efectuate inscripţii cu vopsea. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte, iar cercetările sunt continuate pentru identificarea autorului, stabilirea întregii situaţii de fapt şi luarea măsurilor legale ce se impun”, a declarat Ioana Bîlea, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Iaşi. Demersul a fost făcut după ce persoane rămase încă necunoscute au scris cu vopsea litera „Z” pe plăcile mormintelor soldaţilor ruşi căzuţi în luptă în timpul celor două războaie mondiale, iar pe placa funerară au fost scrise literele şi „V” şi „Z”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare