Guvernul a plafonat prețurile la energie și gaze pentru un an

Guvernul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă privind plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze timp de un an, atât pentru consumatorii casnici, cât şi pentru cei industriali, a scris, pe Facebook, ministrul de resort, Virgil Popescu.

„Românii vor avea parte de susţinerea Guvernului pentru plata facturilor la energie pentru încă un an de zile! De noile măsuri, care intră în vigoare de la 1 aprilie, la energie electrică beneficiază 8 milioane de gospodării, iar la gaze naturale toate gospodăriile racordate, indiferent de consum! Alături de prim-ministrul Nicolae Ciucă şi colegii din Guvern am aprobat Ordonanţa de urgenţă privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023”, a arătat el.

Pentru consumatorii casnici, vor fi plafonate preţurile finale facturate la energie electrică pentru clienţii casnici vulnerabili sau care se pot regăsi într-o situaţie de sărăcie energetică, pe două tranşe de consum, pe baza consumului mediu lunar realizat în anul 2021 şi a preţurilor finale la gaze naturale.

La energie electrică, preţul va fi de maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este mai mic sau egal cu 100 KWh; maximum 0,8 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 100 kWh şi 300 KWh inclusiv.

La gaze, preţul va fi reglementat la maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare