Cei 2.500 de salariaţi ai fabricilor TMK-Artrom de la Reşiţa şi Slatina nu şi-au primit salariile deoarece miliardarul rus care controlează grupul TMK a ajuns pe lista de sancţiuni a UE. Urmează întreruperea producţiei de oţel ţaglă în aproximativ două săptămâni

2.500 de salariaţi ai fabricilor TMK-Artrom de la Reşiţa şi Slatina nu şi-au primit ieri salariile, deoarece miliardarul rus care controlează grupul TMK a ajuns pe lista de sancţiuni a UE, ca urmare a agresiunii armatei ruse împotriva Ucrainei. Potrivit corespondentului RRA în judeţul Caraş-Severin, Mario Balint, magnatul a transferat acţiunile deţinute către o firmă din Cipru, iar până la clarificarea statutului juridic al TMK-Artrom, conturile companiei deschise la trei bănci care activează în ţara noastră rămân blocate.

Conturile companiei TMK-Artrom din Slatina şi Reşiţa au fost blocate de la sfârşitul săptămânii trecute, iar salariaţii din cele două uzine nu şi-au luat salariile, spun liderii de sindicat. Potrivit acestora, blocarea conturilor companiei înseamnă şi întreruperea producţiei de oţel ţaglă în aproximativ două săptămâni, urmată de închiderea combinatului siderurgic.
Preşedintele Sindicatului „Vatra”, Iosif Ciuciuc: Problema noastră este problema celor 782 de salariaţi Reşiţa cu încă 1.000 şi vreo 600 la Slatina, în total vreo 2.500 de salariaţi. Blocarea conturilor nu face altceva decât blocarea producţiei. Din păcate, salariile nu vor fi acordate şi nici nu poate nimeni să dea un răspuns concret ce va urma în continuare.

În contextul războiului din Ucraina şi a sancţiunilor internaţionale, fostul proprietar al TMK-Artrom, Dmitri Pumpianski, a renunţat la funcţia de preşedinte şi membru al CA al companiei, dar a şi tranzacţionat acţiunile deţinute către o companie cu sediul în Cipru. Până la clarificarea statutului juridic al TMK-Artrom, conturile companiei rămân bocate, iar cei 2.500 de salariaţi din Reşiţa şi Slatina nu-şi vor încasa salariile

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare