Ministrul ungar al Justiției: Bruxelles-ul nu poate accepta faptul că poporul maghiar îşi poate spune părerea în cadrul unui referendum. Elita birocratică nu vrea să accepte decizia liberă şi opinia maghiarilor

Potrivit ministrului ungar al justiţiei, Judit Varga, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a pronunţat o sentinţă politică din cauza Legii privind protecţia copilului din Ungaria.

În mesajul pe care l-a publicat miercuri, pe pagina sa de Facebook, Judit Varga a reacţionat la faptul că instanţa UE de la Luxemburg a respins acţiunile introduse de Ungaria şi Polonia împotriva mecanismului statului de drept, care condiţionează utilizarea de către statele membre a fondurilor din bugetul UE, de respectarea principiilor statului de drept de către ţări.

Ministrul a scris: decizia este o dovadă clară a faptului că Bruxelles-ul abuzeză de puterea sa.

“Sentinţa este o nouă presiune aplicată ţării noastre în urma faptului că în cursul verii am adoptat Legea privind protecţia copilului din Ungaria”, a adăugat ministrul. 

“Bruxelles-ul nu poate accepta faptul că poporul maghiar îşi poate spune părerea în cadrul unui referendum. Elita birocratică nu vrea să accepte decizia liberă şi opinia maghiarilor”, a spus Judit Varga.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare