Viktor Orbán amenință că Ungaria poate părăsi UE: Uniunea Europeană duce „un război sfânt, un jihad” sub sloganul statului de drept

Premierul ungar, Viktor Orban, a făcut sâmbătă o aluzie la posibilitatea ca ţara sa să părăsească Uniunea Europeană, fiind pentru prima dată când evocă o astfel de posibilitate, relatează DPA conform Agerpres.

Uniunea Europeană duce „un război sfânt, un jihad” sub sloganul statului de drept, a declarat politicianul naţionalist de dreapta în cadrul unui discurs în faţa susţinătorilor din Budapesta sâmbătă.

În acelaşi timp, el a cerut „toleranţă” din partea UE faţă de Ungaria. În caz contrar, a spus el, nu va fi posibil să se continue pe o cale comună.

Orban a vorbit cu câteva zile înainte de o decizie a Curţii Europene de Justiţie (CEJ) privind noul mecanism al UE privind statul de drept.

În cadrul acestui sistem, ţările care încalcă statul de drept ar putea pierde fonduri de la bugetul general al UE. Ungaria şi Polonia au depus o plângere împotriva acestui mecanism, care a fost adoptat în decembrie 2020. CEJ urmează să se pronunţe miercuri.

Instituţiile UE şi organizaţii de apărare a drepturilor omului îl acuză pe Orban, care conduce Ungaria din 2010, de distrugerea democraţiei şi a statului de drept.

Orban a contrazis sâmbătă această evaluare. ”Pentru ei, statul de drept este un mijloc prin care vor să ne transforme în ceva asemănător cu ei”, a spus el.

Dar Ungaria nu vrea să devină ca Europa de Vest, aşa cum nu se aşteaptă ca Occidentul să adopte politicile ungare de azil sau de familie.

Ungaria a vrut să menţină UE unită „în ciuda alienării culturale tot mai mari”. Acesta este motivul pentru care Budapesta a făcut ”oferte de toleranţă” atât Bruxelles-ului, cât şi Berlinului în mai multe rânduri.

”Nu există altă soluţie, ci doar toleranţă. Aceasta este singura modalitate de a găsi o cale comună”, a continuat Orban.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare