Coliban a găsit „probleme” în Poiana Brașov: A desființat un chioșc care vindea vin fiert şi ceai

Un chioşc care vindea vin fiert şi ceai în zona staţiei superioare a telecabinei Capra Neagră din Poiana Braşov a fost desfiinţat în urma sancţiunilor date de Primăria Braşov, după mai multe controale desfăşurate la agenţii economici din zona domeniului schiabil.

Reprezentanţii Primăriei Braşov susţin că este prima societate comercială care este sancţionată, însă ar putea urma şi altele, fiind demarate „ample acţiuni de control” în zonă.

„Primăria Braşov, împreună cu Poliţia Locală, a demarat o acţiune amplă de verificare a modului în care se desfăşoară activităţile comerciale în Poiana Braşov şi în zona domeniului schiabil, vizat fiind comerţul care se desfăşoară în construcţiile provizorii (chioşcuri) amplasate pe domeniul public sau pe cel privat. Prima societate vizată de acest control a fost cea care vindea vin fiert şi ceai în zona staţiei superioară a telecabinei Capra Neagră. Construcţia provizorie a fost amplasată la sfârşitul anului trecut, fără a avea nici un acord de ocupare a domeniului public şi fără a avea autorizaţie din partea primăriei pentru desfăşurarea de activităţi comerciale”, se arată într-o informare transmisă de Primăria Braşov.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare