Ministrul britanic al apărării susține vizita lui Viktor Orbán la Moscova

Ministrul apărării al Regatului Unit, Ben Wallace, a declarat luni, de la Budapesta, că este importantă o detensionare în criza ruso-ucraineană şi a atenţionat că un război va duce la o şi mai mare instabilitate, la preţuri mai mari la combustibil şi la afluxuri de migranţi, informează Reuters și Agerpres.

Ben Wallace a exprimat, de asemenea, sprijinul pentru deplasarea pe care premierul Ungariei, Viktor Orban, o va întreprinde marţi în Rusia, pentru discuţii cu preşedintele rus Vladimir Putin, adăugând că „trebuie să detensionăm situaţia şi să ne ridicăm în susţinerea suveranităţii Ucrainei”.

La rândul său, ministrul apărării al Ungariei, Tibor Benko, a declarat în aceeaşi conferinţă de presă că pe moment nu este nevoie de desfăşurarea de forţe ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în Ungaria.

Ungaria, ţară membră a NATO, are relaţii relativ bune cu Rusia, în pofida tensiunilor dintre alianţă şi Moscova cu privire la Ucraina.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare