Europarlamentare Vlad Nistor: Periculosul joc al lui Vladimir Putin

de Vlad Nistor, europarlamentar PNL/PPE

Încă o dată, doresc să fac apel la istorie pentru a încerca să explic situația complexă actuală, unde Ucraina ocupă poziția centrală.

Dar, ca și în trecut, nu doar soarta Ucrainei este în joc, ci și cea a Europei și a echilibrului de putere la nivel mondial.

În 1938, Cehoslovacia se afla într-o poziție similară cu cea de azi a Ucrainei; „problemele” ridicate atunci de Reich erau de natură etnică, teritorială, economică, istorică, foarte similare cu cele pe care le emite astăzi Kremlinul. Atunci, puterile occidentale au alea calea împăciuirii, căutând să mulțumească chiar si cele mai absurde cerințe ale Berlinului lui Hitler, făcând orice concesie pentru menținerea păcii. Acest fapt a dus nu doar la dispariția Cehoslovaciei de pe hartă, ci a alimentat pe mai departe expansionismul german și a deschis calea către cea de-a doua conflagrație mondială.

Lecția eșecului istoric de la Munchen nu trebuie uitată.

Astăzi, Berlinul s-a așezat pe scaunul împăciuitorului, iar Putin exercită presiuni demne de nefastul Reich al sfârșitului anilor 30. Două concluzii:

– marile puteri nu mai pot face din statele mici și medii miei de sacrificiu; nu este și nu a fost niciodată o soluție pentru menținerea păcii.

– aliații din vestul Europei  trebuie să se arate pe deplin solidari cu statele din est, supuse agresiunii. Continentul nostru nu mai poate fi abordat pe bucăți, precum în interbelic sau în vremea Războiului Rece. Închei cu un apel sincer pentru un veritabil „esprit de corps”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare