Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru alegerea judecătorilor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului: E o recunoaștere importantă a scolii românești de drept internațional și european în materie de Drepturi ale Omului, dar și a faptului că poți reuși politic în Europa și dinspre București

Liderii grupurilor politice din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei de la Strasbourg ( SOC, PPE, ALDE, GUE, Conservator) și, subsecvent, parlamentarii europeni din diferite state, membri ai Comisiei speciale a APCE pentru alegerea judecătorilor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) m-au onorat cu alegerea mea ca Președinte al acestei comisii. Este o responsabilitate specială în cadrul Organizației de la Strasbourg, cea a comisiei menționate, cu impact larg european în toate cele 47 de state membre ale Consiliului Europei, a anunțat pe Facebook senatorul PSD de Dâmbovița, Titus Corlățean.

Sunt membru al acestei comisii restrânse numeric de mai mulți ani, am fost chiar vicepreședinte al acesteia până în luna decembrie, dar, cu sinceritate, nu mă gândeam că un român va avea oportunitatea să asume această responsabilitate, pentru că mizele sunt importante și jucătorii statali europeni importanți, când e vorba de astfel de sisteme instituționale, preferă ei să decidă…E o recunoaștere importantă a scolii românești de drept internațional și european în materie de Drepturi ale Omului, dar și a faptului că poți reuși politic în Europa și dinspre București. Cu muncă și seriozitate. Ce este mai greu însă abia acum urmează, dar cunosc deja „terenul” și știu ce este de făcut, cu obiectivitate și imparțialitate. Și cu o componență de bună calitate a comisiei APCE din toate grupurile parlamentare europene. P.S. Așteptăm anul acesta la audieri la Paris sau Strasbourg candidații din mai multe state europene, între care și România. Sper ca lista românească selectată prin procedura națională începută de fostul Guvern și finalizată de actualul Executiv să fie una la înălțime, care să corespundă criteriilor și exigențelor în materie. Vă asigur că și în acest caz voi avea aceeași conduită obiectivă și impartială, în calitatea europeană, de aceasta dată, pe care o dețin, mai spune Corlățean.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare