Încrederea publică în guvernele care conduc democraţiile lumii s-a prăbuşit. În ce țări crește încrederea

Încrederea publică în guvernele care conduc democraţiile lumii s-a prăbuşit la noi cote negative în legătură cu modul de gestionare a pandemiei de coronavirus, dar şi pe fondul pesimismului în privinţa economiei, arată un studiu realizat pe plan global, citat marţi de Reuters, transmite Agerpres.

Studiul Edelman Trust Barometer indică în schimb o creştere a încrederii în mai multe state autocrate, mai ales China, precum şi un nivel solid de încredere în mediul de afaceri, datorită rolului acestuia în dezvoltarea de vaccinuri şi adaptarea practicilor de la locul de muncă, cu toate că există rezerve privind angajamentul său faţă de echitatea socială.

„Avem un adevărat colaps al încrederii în democraţii”, a remarcat Richard Edelman, directorul grupului de comunicaţii care a realizat sondajul cu participarea a 36.000 de respondenţi din 28 de ţări, în perioada 1-24 noiembrie anul trecut.

Cea mai mare scădere a nivelului de încredere faţă de sondajele similare precedente au suferit-o anul trecut instituţiile din Germania, o scădere de 7 puncte procentuale (46%), Australia, cu -6 puncte procentuale (53%), Olanda cu -6 puncte procentuale (57%), Coreea de Sud cu -5 puncte procentuale (42%) şi Statele Unite cu -5 puncte procentuale (43%).

În schimb, a crescut încrederea publică în instituţii în China, ajungând la 83% (+11 puncte procentuale), Emiratele Arabe Unite (+9, 76%) şi Thailanda (+5, 66%).

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare