Cioloș recunoaște dezastrul din USR

Preşedintele USR, Dacian Cioloş, afirmă că partidul are o problemă de demotivare a membrilor şi este necesar să depăşească „abordarea de tip tabără” – fost USR, fost PLUS – şi trebuie clarificări în interior, adăugând că acum formaţiunea pregăteşte un guvern din umbră.

„A fost foarte multă emoţie, a fost această dezamăgire că s-a întâmplat ceea ce multă lume nu mai dorea să vadă: PNL şi PSD împreună şi PSD revenit în fruntea bucatelor şi, evident, am plătit noi preţul acesta şi ne asumăm. Eu mai sunt conştient şi de faptul că avem noi de făcut nişte clarificări în partid vizavi de modul în care să jucăm acest rol în opoziţie. (…) Ne organizăm pentru asta, de câteva săptămâni discutăm în conducerea partidului, în Biroul Naţional, suntem şi noi după nişte alegeri interne şi după campanii interne care nu unesc, ci mai degrabă scot în faţă diferenţele (…). Tocmai am creat un departament de politici publice în partid cu oameni care au fost în Guvern în mare parte până acum şi care cunosc programul de guvernare, că PNL şi PSD au preluat lucruri pe care noi le-am convenit înainte şi mă gândesc mai ales la PNRR (…). Pregătim acum şi un guvern din umbră, unde vom avea oameni, colegi pe fiecare portofoliu ministerial pregătiţi să reacţioneze, dar să şi acţioneze proactiv atunci când vom avea lucruri de propus”, a afirmat Cioloş, joi, la Europa FM.

El a adăugat că USR va face o opoziţie clară, dar este gata să negocieze şi să susţină în Parlament temele, proiectele şi ideile bune.

Liderul USR a spus că în partid este o situaţie mai complexă.

„Noi avem – asta este perspectiva mea – o problemă de demotivare, inclusiv a membrilor. De asta spun că este o situaţie mai complexă. Aşteptările au fost foarte mari nu numai în rândul susţinătorilor, ci şi în rândul membrilor. Avem membri, mulţi dintre ei, pretenţioşi, cu exigenţe ridicate. Noi, în partid, va trebui să depăşim abordarea asta de tabără: fost USR, fost PLUS, tabăra Barna, tabăra Cioloş şi aşa mai departe. Încă este. De asta spun că e un proces prin care trebuie să trecem, eu sunt conştient de asta şi va trebui să găsim modalitatea să remotivăm membrii şi să atragem membri noi, nu doar la număr, de dragul a-i avea pe număr să voteze pentru unul sau pentru altul din susţinătorii în partid, ci să atragem membrii cu competenţe, cu viziune, care la rândul lor să poată să ducă susţinere din partea electoratului”, a arătat Dacian Cioloş.

Potrivit acestuia, oamenii din filiale trebuie să fie mai prezenţi pe teren, menţionând că speră să permită acest lucru situaţia pandemică.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare