Deputat PNL: Mi-aș dori ca liderii PSD, domnul ministru al muncii, domnul ministru al finanțelor, să își reconsidere pe viitor poziția față de pensiile de peste 4.000 de lei

Mi-aș dori ca liderii PSD, domnul ministru al muncii, domnul ministru al finantelor, să își reconsidere pe viitor poziția față de pensiile de peste 4.000 de lei care provin din contribuții, să nu îi punem pe pensionarii care au contribuit mai mult în opoziție față de ceilalți. Și-au făcut datoria și au contribuit la bugetul asigurărilor sociale. Că să fiu corect înțeleasă, repet că mă refer strict la pensiile calculate pe baza contribuției, nu la cele speciale. 4.000 de lei înseamnă 2,77 puncte de pensie, puncte pe care acești oameni le-au câștigat de-a lungul vieții, prin contribuții. Dacă Parlamentul a stabilit că pensionarii nu plătesc asigurări de sănătate, este corect ca regula să se aplice, în continuare, tuturor pensionarilor.Avem și datoria să nu îi mințim pe pensionari, să nu le mai fluturăm prin fața ochilor tot felul de procente de majorări care nu pot fi susținute de bugetul de stat, afirmă deputata PNL de Giurgiu, Gabriela Horga, vicepreședinte Comisiei de Buget.

Indiferent dacă suntem social-democrați sau liberali sau de la orice alt partid avem o datorie și față de acei pensionari care trăiesc sărăcie, este normal să le asigurăm o viață decentă prin protecție sociala. Încă avem o datorie față de România care trăiește la nivelul subzistenței, noi ca liberali nu am neglijat această datorie. Însă, finanțarea protecției sociale pentru pensionari nu se face din bugetul de pensii, prin impunerea de noi contribuții, ci din bugetul de stat. Noi ca liberali credem in echitate, de aceea și susținem cota unică, iar echitatea nu înseamnă ca cei care au contribuit la vremea lor la sistemul de pensii mai mult să fie plătitorii protecției sociale prin impunerea contribuției de sanatate. Repet, protecția socială trebuie sa existe, dar nu finanțată din pensii, mai spune Horga.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare