Polonia acuză mafia certificatelor verzi care a crescut prețul la energie

Liderii satelor Uniunii Europene nu au reuşit să ajungă la un acord cu privire la modul în care trebuie răspuns la o criză a gazelor naturale fără precedent care a dus preţurile la electricitate la un nivel record, după ce Polonia şi Cehia au cerut măsuri mai puternice pentru a plafona costul certificatelor de poluare, transmite Bloomberg.

În paralel, preţul pentru certificatele de poluare, emise în cadrul schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS), a atins săptămâna trecută un nivel record de 90,75 euro pentru o tonă şi se tranzacţionează la aproape 150% peste nivelul din urmă cu un an.

„EU ETS nu funcţionează. Sper că astăzi Polonia, împreună cu alte ţări, a inspirat Comisia Europeană şi alte state să regândească acest sistem”, a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki la finalul summitului.

Anterior, în cursul discuţiilor, Morawiecki a dat vina pe investitorii financiari pentru creşterea preţului certificatelor de poluare, un punct de vedere susţinut şi de alte state est europene, inclusiv Cehia şi Ungaria, susţin mai mulţi diplomaţi care au asistat la discuţii şi are au dorit să îşi păstreze anonimatul.

„Cu privire la cel mai important aspect, cel al preţurilor la energie, am ajuns într-o situaţie tensionată. Cehii, polonezii, slovacii şi noi ungurii am fost vehemenţi că trebuie să stopăm creşterea preţurilor la energie, fie că este vorba de electricitate sau gaze naturale. Trebuie să înlăturăm speculatorii din sistem”, a spus premierul ungar Viktor Orban într-o postare video pe Facebook.

Cu toate acestea, Polonia, ţară care se bazează predominant pe termocentrale care funcţionează cu cărbune pentru producţia de electricitate, nu a reuşit să strângă sprijinul necesar pentru a i se permită să iasă din schema EU ETS.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare