Comisia de la Veneția: Interzicerea predării în școli despre homosexualitate și transgender încalcă drepturile omului

Legea adoptată de Ungaria care interzice predarea în şcoli a chestiunilor transgender şi despre homosexualitate încalcă standardele internaţionale privind drepturile omului, a susţinut marţi Comisia de la Veneţia, un panel de experţi în materie constituţională al Consiliului Europei, relatează Reuters.

Actul normativ, adoptat în iunie şi care a atras critici severe din partea instituţiilor europene şi a unor lideri vest-europeni, prevede că ”pornografia şi conţinuturile ce reprezintă sexualitatea sau promovează devierea de la identitatea de gen, schimbarea de sex şi homosexualitatea nu trebuie să fie accesibile celor cu vârste sub 18 ani”, pentru a preveni abuzurile împotriva copiilor.

Dar Comisia de la Veneţia consideră că, ”dimpotrivă, amendamentele contribuie la crearea unui ”mediu ameninţător”, unde copiii LGBTQI pot fi victime ale unor riscuri legate de sănătate, ”bullying” şi hărţuire”.

”Amendamentele lasă loc numai învăţământului părtinitor, deschizând uşa stigmatizării şi discriminării persoanelor LGBTQI”, crede acest panel de experţi, în opinia căruia respectiva lege ungară nu corespunde standardelor internaţionale privind drepturile omului şi nu le asigură copiilor acces la informaţii obiective şi nepărtinitoare cu privire la identitatea de gen şi orientarea sexuală.

Comisia Europeană, a cărei preşedintă Ursula von der Leyen a descris această lege drept o ”ruşine”, a iniţiat o procedură juridică împotriva Ungariei, disputa adâncind conflictul dintre Budapesta şi Bruxelles pe tema statului de drept.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare