Europarlamentarul Motreanu anunță măsuri de sprijin pentru viticultură, legumicultură și fructe

„Ca membru al grupului PPE în Parlamentul European, susțin măsurile de sprijin suplimentare pentru sectorul vitivinicol și pentru sectorul fructelor și legumelor, adoptate recent de către Comisia Europeană”, a anunțat europarlamentarul PNL Dan Motreanu.

„Măsurile sunt menite să vină în sprijinul agricultorilor și producătorilor din sectorul vitivinicol și al fructelor și legumelor afectați de condițiile meteorologice extreme din acest an.

Măsurile pentru sectorul vitivinicol sunt, printre altele, următoarele:

– contribuția din bugetul UE la asigurarea recoltelor a fost majorată de la 70% la 80% până la 15 octombrie 2022

– se prelungesc măsurile de flexibilitate in vigoare din cadrul programului vitivinicol până la 15 octombrie 2022

– în ceea ce privește activitățile de promovare și informare, restructurarea și reconversia plantațiilor viticole, recoltarea înainte de coacere și investițiile, posibilitatea de a acorda o contribuție mai mare din bugetul UE se prelungește până la 15 octombrie 2022

– a fost dublat sprijinul UE pentru acoperirea costurilor de înființare a fondurilor mutuale, de la: 10%, 8% și 4% în primul, al doilea și al treilea an de implementare a acestuia la: 20%, 16% și respectiv 8%

– țările UE își pot modifica în continuare programele naționale de sprijin în orice moment, lucru care de obicei se poate face doar de două ori pe an (până la 1 martie, respectiv până la 30 iunie în fiecare an)

Pentru sectorul fructelor și legumelor, sprijinul UE acordat organizațiilor de producători – calculat de obicei pe baza valorii producției din anul respectiv – va fi compensat astfel încât să fie cel puțin de 85% din nivelul sprijinului din anul anterior, chiar dacă valoarea producției pentru anul în curs este mai mică.

Această compensație va fi oferită atunci când reducerea producției este legată de dezastre naturale, evenimente climatice, boli ale plantelor sau infestări cu dăunători, atunci când nu poate fi controlată de organizația de producători și este cu cel puțin 35% mai mică decât cea din anul anterior.”, a completat Motreanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare