Deutsche Welle îl distruge pe Iohannis și cere demonstrații de stradă: Un agent autosuficient al propriei persoane

Klaus Iohannis se dovedește a fi pe zi ce trece, după cum nu l-am bănuit, un agent autosuficient al propriei persoane, iar nu un șef al statului care să se implice în rezolvarea, împreună cu executivul, a nevoilor societății. Altfel spus, Iohannis se arată a fi un președinte pentru neliniștea noastră. PNL persistă în a purta sutana unui partid nereformabil (de altfel, ca toate celelalte partide de pe piața politică), fluturând lideri atât în campaniile electorale, cât și în exercitarea puterii, care sunt atât de puțin animale politice, în sensul bun al cuvântului, precum balta ar da apă bună de băut, spune Deutsche Welle într-o analiză.

A doua cea mai tânără formațiune politică, după AUR, alianța USR PLUS, pe lângă obiectivele absolut salutare din Programul de guvernare, flutură încă de la începutul formării coaliției majoritare demisia de la putere și implicit retragerea sprijinului parlamentar pentru liberali.În fine, avem un PSD care stă la pândă pentru a accede din nou la prada guvernării, având ca document de lucru evanghelia după Dragnea, mai spune DW.

Închei prin a spune că timpul nu mai are răbdare și că singurul personaj care ar putea să frâneze dezmățul politic autohton este poporul român. Știu că sună patriotard, pășunist și că exprimă o credință fără sorți de a căpăta viață. Dar altă cale a reformării clasei politice nu există.Ieșirea în stradă este primul articol, nescris, al Constituției, și primul pas înspre implicarea românilor în tratarea unei societăți care poartă cu sine toate bolile regimului comunist, este concluzia DW.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare