Asociația localurilor din Bulgaria anunță ample proteste naţionale

Preşedintele Asociaţiei localurilor din Bulgaria, Richard Alibegov, a declarat că se pregătesc ample proteste naţionale începând de săptămâna viitoare, în urma ordinului ministrului interimar al sănătăţii, dr. Stoicio Kaţarov, referitor la noi măsuri împotriva COVID-19.

Asociaţia va contesta ordinul, potrivit căruia restaurantele şi localurile vor putea funcţiona cu o capacitate de peste 50%, numai dacă personalul şi clienţii sunt vaccinaţi împotriva virusului SARS-CoV-2 sau pot dovedi că s-au vindecat de COVID-19 sau prezintă un test PCR cu rezultat negativ, efectuat cu până la 72 de ore înainte de accesul în unitate.„Organizăm proteste naţionale săptămâna viitoare. Nu înţeleg de ce acest om, după ce întregul sector al turismului i-a cerut demisia pentru eşecul evident în gestionarea situaţiei, continuă să deţină funcţia în minister”, a subliniat Alibegov, care s-a pronunţat împotriva vaccinării forţate a personalului. „Acest lucru va lăsa restaurantele fără clienţi”, a avertizat preşedintele asociaţiei.Ordinul ministrului bulgar al sănătăţii se referă şi la angajaţii administraţiilor. Angajatorii urmează să organizeze procesul de lucru de la distanţă pentru cel puţin 50% din personal, cu excepţia cazului în care, în funcţie de natura muncii, acest lucru nu este posibil.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare