Baronul galben de Mangalia, contract fără licitație pentru afaceristul spitalelor cercetat de DNA

O firmă din București celebră pentru contractele sale cu statul a fost angajată de Primăria Mangalia, a lui Cristian Radu(PNL), să extindă ambulatoriul spitalului municipal, pe baza unui contract atribuit prin procedură simplificată de achiziție. Patronul firmei apare într-un rechizitoriu DNA ca fiind ”constructorul de spitale”, altfel spus modul în care procurorii anticorupție îl văd pe afacerist în relațiile sale cu statul, scrie Replica de Constanța.

General Service Grup 98 SRL București este liderul singurei asocieri de firme înscrise în cursă și declarată câștigătoare, valoarea totală a contractului ridicându-se la 4.729.953,94 lei, fără TVA.

Patronul firmei, Victor Matei, a fost profesor universitar la Academia de Informații și apare într-un rechizitoriu al DNA privind fapte de corupție la o primărie din București ca fiind ”constructorul de spitale”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare