G4 Media: Bolojan, atac la Rareș Bogdan

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, este unul dintre puținii lideri liberali care a evitat complet să exprime susținere pentru vreo unul dintre cei doi candidați la șefia PNL, pentru Ludovic Orban sau pentru Florin Cîțu. Invitat la Cluj, la Conferința privind desemnarea noii conduceri a organizației județene, Bolojan le-a spus liberalilor prezenți în sală că până acum a evitat să se exprime pe marginea campaniei interene din cadrul PNL, dar că a venit timpul să le atragă atenția, în special susținătorilor celor doi candidați, că puțină decență nu le-ar strica, transmite G4 Media.

El a spus că eurodeputatul Rareș Bogdan se dovedește extrem de contondent, acum în campania de susținere a premierului Cîțu (cu referite la atacul lansat sâmbătă de Rareș Bogdan atât la adresa lui Ludovic Orban cât și la adresa Ministrului Fondurilor Europene, Cristian Ghinea), atenționând că Bogdan i-a luat locul în biroul de conducere al PNL și că a participat la deciziile asumate de conducerea centrală a PNL fără a etala aceeași contondență.

„Am văzut atacuri și critici, multe pertinente, dar vreau să reamintesc că eu mi-am dat demisia din Bex (Biroul de conducere al PNL – n.red) și în locul meu a venit Rareș Bogdan; dar să știți că de când a venit, aproape toate deciziile asumate de conducerea PNL s-au votat în unanimitate, n-am auzit să fie probleme majore”, a comentat Ilie Bolojan.

Fără a indica în mod direct ceea ce-l deranjează, Bolojan a făcut referire și la ”președinții noștri” (cunoscut fiind în interiorul PNL faptul că acesta n-are o relație prea bună cu Klaus Iohannis). „De-a lungul timpului am fost și pe la ușile președinților noștri. Nu prea i-am deranjat în general, decât cu anumite probleme sau când am fost solicitat… Unii președinți ne-au primit, alții nu ne-au primit, deși la anumite uși era înghesuială mare”, a spus Bolojan.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare