PSD solicită premierului şi ministrului Investiţiilor şi Fondurilor Europene să dea urgent explicaţii în legătură cu stadiul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. A solicitat România oficial o nouă amânare? Până când?

Partidul Social Democrat îi solicită premierului Florin Cîţu şi ministrului Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, să dea „urgent explicaţii” în legătură cu stadiul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

„PSD solicită premierului şi ministrului Investiţiilor şi Fondurilor Europene să dea urgent explicaţii în legătură cu stadiul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. A solicitat România oficial o nouă amânare? Până când? Care sunt motivele repetatelor eşecuri în a primi aprobarea Comisiei Europene asupra PNRR?”, se arată într-un comunicat al PSD, transmis luni AGERPRES.

Social-democraţii spun că a trecut fix o lună de când prim-ministrul Florin Cîţu a anunţat că nimeni dintre cei care lucrează la PNRR nu pleacă în concediu până nu termină, „iar cine greşeşte este concediat”.

„Aşa de bine şi de susţinut s-a lucrat încât rezultatul este o nouă amânare! După cum a dezvăluit ministrul revocat al Finanţelor, Guvernul Cîţu a cerut oficial o nouă amânare a depunerii PNRR, încă din 15 iunie. Însă n-a comunicat nimic opiniei publice. Românii nu mai trebuie să ştie adevărul? PSD condamnă categoric modul incalificabil în care premierul Florin Cîţu şi ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene Cristian Ghinea îi mint şi îi dezinformează cu premeditare pe români. Aşa-zisul proces continuu de consultare cu Comisia Europeană, care ar fi menit să reducă divergenţele, este, în fapt, doar expresia neputinţei şi incompetenţei guvernamentale. Între timp, România rămâne codaşa Europei – deja sunt 17 ţări care au PNRR-urile aprobate şi urmează să încaseze primii bani – şi se scufundă în marasmul economic şi social provocat şi întreţinut de o guvernare ruptă de realitate şi de interesul naţional”, arată social-democraţii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare