Explicație penibilă pentru nota 3 la bac care era de fapt 8,25

O eroare de borderou ar fi stat la baza notării cu 3 a tezei unei eleve din Galaţi, la Evaluarea Naţională, în urma contestaţiei aceasta obţinând nota 8,25, potrivit inspectorului general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Vrancea, Daniela Marchitan.

„Am primit o sesizare de la Comisia judeţeană de evaluare a judeţului Galaţi care ne-au sesizat o diferenţă foarte mare de punctaj, de la nota 3 la nota 8,25. După ce am primit în cursul zilei de ieri (marţi – n.red.) lucrările din centrul zonal de contestaţii, am început cercetările. Comisia judeţeană a mers în centrul nostru de corectare, am vizualizat lucrarea, am vizualizat borderourile, am verificat şi celelalte lucrări din centru şi am descoperit că la lucrarea cu numărul 2.012 a fost trecută nota lucrării cu numărul 2013. Practic cele două note au fost trecute inversat pe lucrări”, a declarat Daniela Marchitan.

Inspectorul general susţine s-au făcut demersurile pentru notarea corectă a elevilor.

„Am sesizat comisia naţională de Evaluare Naţională, am explicat ceea ce s-a întâmplat, am luat declaraţiile celor doi profesori evaluatori şi aşteptăm rezoluţia comisiei naţionale pentru pasul următor. Bănuiesc că vom primi acceptul de a interveni în aplicaţie şi de a pune corect cele două medii copiilor. Pentru că interesul este pentru elevi în primul şi primul rând”, a precizat Marchitan.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare