Boris joacă tare în războiul cârnaților

Premierul britanic Boris Johnson a avertizat că nu va ezita să acţioneze unilateral în aşa-zisul ”război al cârnaţilor” cu Uniunea Europeană, căreia i-a cerut amânarea unor măsuri post-Brexit cu privire la Irlanda de Nord, relatează miercuri AFP, transmite Agerpres.

„În afară de cazul în care vom vedea progrese în aplicarea protocolului (de Brexit privind Irlanda de Nord), care în opinia mea este total disproporţionat în forma actuală, va trebui să luăm măsurile necesare”, a declarat Johnson în audierea săptămânală din parlament.

Protocolul nord-irlandez negociat în cadrul acordului de Brexit şi intrat în vigoare la 1 ianuarie menţine de facto provincia britanică a Irlandei de Nord pe piaţa unică şi în uniunea vamală europeană în ce priveşte mărfurile, prevăzând controale vamale pentru bunurile care intră în Irlanda de Nord provenind din Marea Britanie, care sunt separate de mare.

Obiectivul este de a evita aplicarea de controale între provincie şi Republica Irlanda, în sud, şi de a împiedica restabilirea unei aşa-zise graniţe dure între cele două teritorii, ceea ce ar putea compromite pacea Irlandei de Nord, după trei decenii de violenţe.

Controalele care au loc perturbă însă schimburile şi îi înfurie pe unionişti, care denunţă crearea de facto a unei graniţe maritime irlandeze, în interiorul Marii Britanii.

Guvernul britanic este preocupat în special de faptul că în iulie este preconizată intrarea în vigoare a unor reguli ce împiedică între altele expedierea în Irlanda de Nord a produselor din carne refrigerate, cum sunt cârnaţii englezeşti.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare