O angajată a unei instituții publice obține în instanță amânarea ieșirii la pensie

O angajată a unei instituții publice din Iași a dat în judecată angajatorul pentru că a fost scoasă la pensie, la 61 de ani, așa cum prevede legea, și nu i-a acceptat cererea de a continua să lucreze până la 65 de ani. Femeia a că legea este discriminatorie, obligând femeile să iasă la pensie mai devreme decât bărbaţii, care trebuie să se pensioneze la 65 de ani, scrie Ziarul de Iași.

V.R. a lucrat la Oficiul Judeţean de Zootehnie din Copou din 1978 şi până anul trecut. Ea împlinise vârsta legală de pensionare de 61 de ani şi 2 luni în septembrie 2019. În iulie 2020, a depus o cerere de prelungire pentru încă un an. Cererea i-a fost însă respinsă, iar în septembrie 2020 s-a dispus încetarea raportului de serviciu, prin pensionare.
Femeia a dat în judecată instituția, invocând că prin emiterea deciziei de pensionare s-a încălcat principiul egalităţii de tratament, fiindu-i îngrădit dreptul de a-şi continua activitatea până la împlinirea vârstei de 65 de ani.
Conform legii, persoana care a împlinit vârsta de pensionare poate cere menţinerea în activitate timp de încă cel mult trei ani. Angajatorul nu este însă obligat să aprobe solicitarea.
Tribunalul Iași i-a dat câștig de cauză femeii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare