România ajunge prin PNRR pe mâna FMI

Fondul Monetar Inter­na­ţio­nal (FMI) s-ar putea reîn­toar­ce în România, dar nu ca finan­ţator, ci ca „supervizor“ al împru­mu­tului de 16 mld. euro pe care Ro­mâ­nia îl va primi de la Comisia Euro­pea­nă în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (elaborat ca ur­mare a punerii în practică a progra­mului Next Generation EU), o ipo­teză ce este examinată la Bruxelles. Mo­tivul: România are deficite enor­me şi cineva trebuie să se asigure că este capabilă să ramburseze împrumutul, transmite Ziarul Financiar.

Un astfel de calcul ar putea explica motivul pentru care guver­nul a dublat proiectul PNRR cu o promisiune de reforme cu implicaţii majore, care seamănă izbitor cu angajamentele pe care România şi le lua, în trecut, faţă de FMI. Surse apro­piate dosarului spun că angaja­men­tele au fost cerute de Comisie pentru a crea spaţiu fiscal care să facă posibilă rambursarea banilor.

Documentul citat propune majorarea vârstei de pensionare prin corelarea vârstei de pensionare cu speranţa de viaţă (75 de ani) până în 2035. De asemenea, nişele fiscale ar urma să fie eliminate, numărul de bunuri cu TVA redusă va fi limitat, iar impozitul pe proprietate va creşte – acestea sunt doar câteva din prevederile documentului, în 9 puncte.

„Decizia de majorare a vârstei de pensionare reprezintă o suprataxare pentru că vei ieşi la pensie, la cine ştie câţi ani, şi nu vei mai putea să-ţi recuperezi contribuţia de 40 de ani la bugetul de pensii“, comentează economistul Claudiu Vuţă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare