Consiliul de Export al României solicită destituirea ministrului userist al Economiei

Consiliul de Export al României solicită destituirea ministrului economiei, Claudiu Năsui, pe care il acuză de lipsă de dialog. Consiliul susţine că ministrul s-ar ascunde de exportatori de patru luni şi îi izolează de partenerii internaţionali.

Consiliul de Export spune că, de exemplu, vineri a făcut o nouă încercare de dialog instituţional cu ministrul economiei şi, deşi i s-a comunicat din timp tematica reuniunii la care au participat peste 20 de conducători de organizaţii ale mediului de afaceri, atât ministrul, cât şi secretarul de stat desemnat să coordoneze activitatea de comerţ exterior au refuzat participarea. Şi la reuniunea precedentă ministrul nu a vrut să participe, mai spune organizaţia, care reuneşte reprezentanţii ai instituţiilor publice, structurilor patronale şi profesionale cu atribuţii şi activitate în domeniul exportului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare