de Adriana Stoicescu, judecător Tribunalul Timiș
‘Porunca noua va dau vouaIubiti-va unii pe altii”
Intr-un timp in care noua ne-a ramas doar ura, El se incapataneaza sa ne astepte sa Ii recunoastem iubirea. Si sa o primim.Pandemia nu e doar despre o vietate de un micron.
E pandemia urii si a neiubirii.A urletelor si dintilor scrasniti.A venelor sparte de atatea perfuzii si a aerului care nu mai ajunge. A durerii. E pandemia binelui care devine rau, a falsilor profeti si a tradatorilor.
Ne uram unii pe altii pentru o bucata de carpa sau pentru un minut de plimbare.
Pentru un medicament sau pentru un ser. Ne uram pe noi.
Abrutizati de infatuare si autosuficienta, oamenii vorbesc doar despre ei, alungandu-L tot mai departe. Cuvantul Lui deranjeaza. Strica afaceri si distruge linistea inselatoare, tulbura apele si bogatiile atat de greu dobandite.
Papitoi jalnici ne tin lectii de morala si demnitate, scotandu-L din ecuatie pe Cel care ne-a dat Adevarul si S-a dat pe El mortii ca noi sa putem trai.
Pandemia nu este doar despre boala trupului. Este despre noi si cat de bolnavi sufleteste suntem. Urechile refuza sa auda, ochii refuza sa vada.Intr-o lume in care o muzica obsedanta acopera tanguielile, in care mirosuri inselatoare acopera mirosul fricii si deznadejdii, glasul Lui e singurul care nu mai conteaza.
Suntem din nou fariseii care striga „Rastigniti-L”, in timp ce rostim rugaciuni in care cerem imperios sa ne dea ceva, orice, stralucitor si inutil.Cerem din nou salvarea lui Barabas, pentru ca ne recunoastem in el. Ii intindem iar otet cand ne cere apa. Ii pierdem iar imbracamintea la zaruri si ii indesam pe frunte coroana de spini, privind satisfacuti Sangele.Cu ura.
Iar El continua sa astepte rabdator sa ne „imbolnavim” de iubire.