Scandal PNL-USR pe carantina din Timișoara

Afirmaţia preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, potrivit căreia decizia privind intrarea în carantină a Timişoarei înseamnă că „a câştigat soluţia minimului efort pentru administraţia municipiului” reprezintă „o palmă pentru fiecare medic epuizat în ATI”, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, primarul Dominic Fritz.

„Cred că această caracterizare, cum că această soluţie de carantinare ar fi cea a minimului efort, este o palmă pentru fiecare medic epuizat în ATI, pentru fiecare asistentă medicală care, de luni întregi, nu mai ştie când poate să-şi vadă copiii, este o palmă pentru toţi cei care vor face eforturi uriaşe în următoarele săptămâni să-şi susţină afacerile. Să fiu sincer, nu face cinste seriozităţii cu care au fost purtate discuţiile în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Decizia a fost luată cu 30 de voturi din 40, ceea ce arată că există un consens larg că nu erau alte variante. Îmi pare foarte rău că unii aleg să încerce să profite politic din această situaţie”, a afirmat Dominic Fritz, într-o conferinţă de presă.

Secretarul de stat Raed Arafat a precizat că măsurile luate au fost necesare pentru limitarea răspândirii pandemiei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare