Măsurile de austeritate: Guvernul s-ar putea să plătească penalități

Analistul economic Valentin Ionescu avertizează la RFI în privința costurilor politice ale măsurilor de austeritate decise de Guvern dar și asupa probabilului efect negativ pe care îl vor avea:
„Ministerul Finanțelor face o analiză pe cheltuieli, nu face o analiză de impact care este cu totul altceva în sensul că dacă tu ai redus o cheltuială să vezi care este impactul negativ în economie, pe operator, pe consumator. Deci nu se fac asemenea analize. Se face o analiză de impact pe cheltuieli în așa fel încât să te înscrii într-un anumit deficit bugetar. Punct. Când dumneavoastră vă duceți în gară cumpărați și un ziar și un sendviș, adică ai și niște pierderi colaterale. Prin urmare, în momentul în care tu stai să faci o analiză ce înseamnă să faci o economie de bani tu trebuie să ai în vedere, în baza unui studiu de impact, să vezi care este efectul de antrenare. Tu economisești o sumă, dar creezi un efect negativ altora, nu numai celor care primeau subvenția respectivă.
Eu nu spun că e sănătos să dai subvenții, că nu sunt adeptul subvențiilor, dar trebuie să te gândești înainte, dacă ea există, dacă tu ai de câștigat sau ai de pierdut. Și aici ai de plătit și un cost politic care nu e cuantificat în bani. Toată lumea va protesta și o să spună <m-ai afectat>. La fel or să spună și operatorii de turism cu voucherele, în curând are să fie și discuția cu salariații că le-ai luat din bonusuri o perioadă de timp și te vor da în judecată și, dacă vor câștiga, vei plăti și din urmă penalități. Ce-ai câștigat de fapt?
„

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare