Asocierea a doi anticorpi de sinteză împotriva COVID-19 produşi de grupul farmaceutic american Eli Lilly a redus cu 70% spitalizările şi decesele pentru pacienţii din grupele ridicate de risc

Asocierea a doi anticorpi de sinteză împotriva COVID-19 produşi de grupul farmaceutic american Eli Lilly a redus cu 70% spitalizările şi decesele pentru pacienţii din grupele ridicate de risc, a anunţat marţi această companie în urma finalizării testelor clinice de fază a treia, relatează AFP conform Agerpres.

Anticorpii ”bamlanivimab şi etesevimab, împreună, au potenţialul de a fi un tratament important care să reducă semnificativ spitalizările şi decesele la pacienţii COVID de mare risc”, a declarat responsabilul ştiinţific principal al grupului farmaceutic, Daniel Skovronsky.

La testele clinice de fază a treia au participat 1.035 de persoane. În rândul pacienţilor care au primit tratamentul s-au înregistrat 11 spitalizări şi niciun deces, respectiv 2,1% din grup, în timp ce în grupul placebo s-au înregistrat 26 de spitalizări şi 10 decese, respectiv 7% din acest grup.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare