Merkel merge cu Sputnik-V: Germania sprijină autorizarea vaccinului rusesc în UE. Urmează producția în comun

Cancelarul Angela Merkel a declarat într-o conferință de presă că este dispusă să coopereze cu Rusia pentru combaterea pandemiei, în ciuda tensiunilor politice actuale, transmite RFI.

Germania este pregătită să ofere Moscovei sprijin tehnic în procesul autorizării vaccinului rusesc Sputnik-V în Uniunea Europeană:

”Dincolo de toate diferenţele politice care în prezent sunt importante, putem totuşi să cooperăm într-un domeniu umanitar”, a declarat Angela Merkel, citată de agenția France Presse.

Decizia vine după ce autorităţile ruse au transmis Agenţiei Europene a Medicamentului – EMA, o cerere de înregistrare a vaccinului Sputnik-V şi aşteaptă luna viitoare o primă evaluare a documentaţiei.

Astfel, Angela Merkel a propus ca institutul Paul-Ehrlich, însărcinat cu autorizarea medicamentelor în Germania, ”să susţină Rusia” în cererea înaintată către EMA. ”Iar dacă acest vaccin este aprobat de EMA, atunci vom putea vorbi despre producţia comună şi de asemenea despre utilizarea comună”, a explicat cancelarul.

De asemenea, ea a discutat la începutul lunii cu preşedintele rus Vladimir Putin despre o posibilă colaborare între Berlin şi Moscova pentru producţia şi comercializarea vaccinurilor anti-COVID-19.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare