NOUL CORONAVIRUS ENGLEZESC: România suspendă zborurile dinspre UK abia de luni seară. Doar duminică seară între 20 și 24 aterizează 5 aeronave pe Otopeni

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat, duminică, suspendarea zborurilor din şi către Marea Britanie şi Irlanda de Nord, pentru o perioadă de 14 zile, precum şi introducerea celor două ţări pe lista statelor pentru care se instituie carantina asupra persoanelor care sosesc în România.

Potrivit hotărârii nr. 61 a CNSU, decizia a fost luată din cauza apariţiei unei noi tulpini a virusului SARS-CoV-2 la nivelul Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi se va institui din 21 decembrie.

Totodată, mai precizează sursa citată, se aprobă suspendarea zborurilor spre/dinspre Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din/către România, pentru toate aeroporturile din România, pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 21 decembrie, ora 19.00.

Într-un cuvânt suspendarea zborurilor începe efectiv de luni seară.

Duminică seară începând cu ora 20.00 pe Otopeni aterizează 5 curse venite din Marea Britanie. Alte curse au aterizat în cursul zilei.

Guvernul britanic a decis instituirea nivelului maxim de restricţii antiepidemice la Londra şi într-o parte a Angliei, unde noua tulpină de coronavirus, care este mai contagioasă, a provocat a creştere semnificativă a numărului noilor cazuri de COVID-19.

Consilierul ştiinţific al guvernului de la Londra, Patrick Vallance, a declarat sâmbătă că noua tulpină a virusului SARS-CoV-2 a apărut la jumătatea lunii septembrie la Londra sau în comitatul Kent, iar în prezent tinde să devină forma ”dominantă” în Marea Britanie şi a provocat o creştere puternică a spitalizărilor în decembrie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare