Ciucă recunoaște că l-a dat afară pe secretarul general al Guvernului Orban

Prim-ministrul interimar, Nicolae Ciucă, a declarat, luni, la sediul PNL, că relația sa cu liberalii este una “foarte bună”, dar având în vedere că este mai nou în politică, există unele “interpretări”. Acesta a spus că motivul demiterii secretarului general al Guvernului, Antonel Tănase, a fost “o chestiune de incompatibilitate profesională” între cei doi, transmite Digi 24.

Întrebat cum este relația sa cu PNL și dacă există nemulțumiri în privința prestației sale, Nicolae Ciucă a afirmat: „Cred că avem o relație foarte bună. Nu am avut niciun fel de problemă. Am discutat cu președintele partidului, ceilalți membri ai Guvernului.

Pe de altă parte, am intrat în politică de puțin timp. Până ne cunoaștem unii pe alții, poate că mai sunt astfel de interpretări”.

Șeful interimar al Executivului a precizat că l-a demis pe Antonel Tănase din funcția de secretar general al Guvernului pentru că există o incompatibilitate profesională între cei doi. “A fost o chestiune de incompatibilitate profesională între mine și dumnealui”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare