În 25 de localități din Iași, AUR a avut un scor peste PNL. Într-un sat a luat 50%

Ordinea în județul Iași a fost PSD 26%, PNL 25%, USR 20% şi AUR 12%. În 25 de comune AUR a fost peste PNL. Deşi este pe primul loc, scorul PSD este mult mai slab faţă de alegerile din urmă cu patru ani, scrie Ziarul de Iași.

„Ziarul de Iaşi” a calculat că PSD a câştigat în aproape 300 de secţii de votare, USR-PLUS în circa 250, liberalii în aproape 200, iar AUR în puţin peste 20 de secţii. Chiar dacă PSD a câştigat judeţul, rezultatele nu se compară cu cele de la parlamentarele din 2016 când social-democraţii i-au „zdrobit” pe ceilalţi competitori electoral.

AUR a luat voturi în toate secţiile de votare mai puţin în trei dintre acestea, dar unde nici alte partide nu au performat: este vorba despre secţii mici cu doar 70 de voturi valabil exprimate în total. Spre comparaţie, USR-PLUS a avut zero voturi în şapte secţii unde voturile valabile cumulate au ajuns la 1.000. În schimb, social-democraţii şi liberali au înregistrat voturi în fiecare secţie din judeţ. Revenind la AUR, formaţiunea politică a avut cel mai mare număr de voturi într-o secţie din Deleni (193) şi, în acelaşi sat, a înregistrat cel mai mare scor electoral la o altă secţie (50,4%). AUR a mai înregistrat un procent mare, cuprins între 30% şi 46%, în secţii din Ţibăneşti, Ţibana, Ungheni, Tomeşti, Bârnova, Dagâţa, Tătăruşi, Lespezi, Scobinţi, Erbiceni, Ion Neculce, Paşcani, Voineşti şi Sireţel. Nu în ultimul rând, de remarcat că, în 25 de comune din judeţ, AUR a avut un scor peste PNL, dar sub PSD.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare