USR nu vrea să îi dea viceprimari lui Falcă

USR Arad îşi menţine poziţia exprimată în urma alegerilor locale din septembrie, conform căreia în municipiul Arad cei doi viceprimari trebuie să fie de la alte formaţiuni politice decât PNL, care a oferit primarul, în timp ce PNL arată că pentru formarea unei majorităţi în Consiliul Local Municipal (CLM) pretinde în continuare un post de viceprimar.

Într-un comunicat de presă transmis luni, USR Arad arată că alegerile parlamentare au poziţionat formaţiunea aproape de PNL în municipiul Arad, iar acest lucru denotă că executivul local „trebuie partajat”, astfel încât dacă primarul este de la PNL, viceprimarii să fie de la alte partide.

„Aceste alegeri ne-au poziţionat cel mai aproape de partidul aflat la putere, de care ne despart acum doar câteva sute de voturi. Aceasta ne face să spunem, mai mult decât după alegerile din septembrie, că executivul local trebuie partajat, prin alegerea a doi viceprimari din afara PNL. Nu ne ferim de implicare şi cu certitudine nu vom pactiza cu o administraţie centrată spre satisfacerea aparatului de partid”, arată USR în comunicat.

USR consideră că „arădenii îşi doresc altceva” şi arată că poate oferi „profesionalism, responsabilitate şi cinste”.

Poziţia USR este contrară aşteptărilor PNL, ai cărui lideri locali au afirmat în repetate rânduri că sunt convinşi că vor reuşi să ajungă la un compromis privind realizarea unei coaliţii în CLM, dar după alegerile parlamentare, când nu vor mai exista atacuri politice între formaţiunile de dreapta.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare