DJ Force, patronul unui club din Timișoara, uns administrator public al județului Caraș Severin

Tinu Vidaicu, coproprietarul clubului Epic din Timișoara (alături de consilierul local PSD Sebastian Răducanu) a anunțat că a devenit administrator public al Consiliului Județean Caraș-Severin, anunță Press Alert din Timișoara.

Tinu Vidaicu a devenit cunoscut în rândul amatorilor de distracție sub numele de DJ Force, după care s-a orientat spre managementul de cluburi. Alături de activitatea sa la Epic, acesta a organizat și o serie de petreceri la Ponton Casa Baraj de la Văliug, în Caraș-Severin.

„Peste câteva zile voi deveni administrator public, încă nu a avut loc învestirea. Motivul pentru care am ajuns în această funcție a fost solicitarea președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin,  Romeo Dunca, și a primarului Reșiței, Ionuț Popa. M-au ales pentru ceea ce am făcut în ultimii zece ani. Ne cunoaștem foarte bine și ne-am petrecut mult timp împreună. Ei sunt extrem de determinați să schimbe Caraș-Severinul și mi-au pus în vedere că este o cale lungă. Trebuiesc schimbate multe lucruri nelalocul lor. Am fost recomandat de rezultatele ce le-am avut cu Epic și pentru implicarea mea în evenimentele de la Ponton Casa Baraj, locuri care au adus mulți turiști străini“, spune Tinu Vidaicu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare